miercuri, 29 martie 2017

Franta solicita obligatoriu formularul A1 de la 1 aprilie. Germania va interzice efectuarea perioadei de repaus săptămânal normal la bordul vehiculului

Statele din Vestul Europei continua sa adopte masuri neoprotectioniste in industria transporturilor rutiere.

http://pintient.com/DiP

Saptamana trecuta, autoritatile și asociațiile transportatorilor rutieri din Franța au confirmat IRU că începând cu 1 aprilie 2017 este obligatoriu ca toți șoferii (și personalul mobil) care intră în domeniul de aplicare a Legii Macron să dețină Formularul A1 atunci când sunt detașați pe teritoriul Franței, au precizat in exclusivitate reprezentantii UNTRR pentru T-Times.ro.
Acest document dovedește că sunt plătite contribuțiile la asigurările sociale din statul membru de reședință și este eliberat de către autoritatea de securitate socială din acel stat membru. In România este Casa Națională de Pensii Publice.
Formularul A1 trebuie să se afle la bordul autovehiculului sau prezentat, ulterior, autorităților de control prin intermediul reprezentantului companiei în Franța sau de clientul care a comandat transportul, în cazul în care se solicită acest lucru.
UNTRR a făcut demersuri către Ministerul Muncii din Franța și Ambasada României din Franța pentru a obține mai multe informații despre obligativitatea certificatului A1 în Franța.
Totodata, IRU a informat UNTRR că Germania introduce interdicția efectuării perioadei de repaus săptămânal normal la bordul vehiculului.
Parlamentul German a decis pe 08.03.2017 să interzică efectuarea perioadei de repaus săptămânal normal la bordul vehiculului și să impună o amendă în cazul nerespectării acestei prevederi.
Cu toate acestea, decizia nu este încă finală  fiind nevoie să fie confirmată prin procesul legislativ.
UNTRR monitorizează situația alături de IRU și urmează să informeze transportatorii români imediat ce sunt disponibile mai multe informații.
Ultimele informatii despre masurile neoprotectioniste adoptate de Germania, Franta sau Austria le puteti citi in noul numar al revistei INFO UNTRR care apare la inceputul lunii aprilie.
Urmărește  FacebookInstagramTwitterYouTube

luni, 20 martie 2017

Petiție pentru introducerea obligatorie a tahografului pe vehiculele comerciale de 3.5 tone

Patronul unei companii de transport rutier de marfă, alături de doi deputați francezi au inițiat o petiție online prin care cer introducerea obligatorie a tahografului pe vehiculele comerciale de 3.5 tone.
Incertitudinea juridică cu privire la reglementările referitoare la transportul internațional de mărfuri cu vehicule comerciale de 3.5 tone, creează o breșă legislativă care tentează un număr tot mai mare de transportatori și contractori.
Această petiție a fost creată doarece s-a constat că numărul vehiculelor comerciale de 3.5 tone (volum 20 metri cubi) înmatriculate în altă țări, precum Polonia sau alte țări estice, care fac cabotaj în Franța a crescut foarte mult. Flexibilitatea mare (perioadele de condus și odihnă ale șoferilor de dube nu sunt normate) este folosită ca avantaj în a reduce costurile de transport și implicit costurile, și deschide ușile concurenței neloiale.
Șoferii de dube, foarte prost plătiți, pentru a fi productivi și a menține un preț mic de transport, “leagă” orele de condus fără a face pauză sau să se supună vreunui regulament, precum se întâmplă în cazul vehiculelor comerciale peste 5 tone.
De altfel, acesta este motivul pentru care cei doi deputați francezi, susținuți de transportatori rutieri au propus petiția de introducere obligatorie a tahografului pe vehiculele comerciale de 3.5 tone.
În 2019, va fi implementat tahograful digital inteligent, care va permite autorităților să monitorizeze orele de condus, dar și limitele de viteză, greutatea totală a vehiculului sau respectarea cabotajului, cu ajutorul funcției GPS încorporate.
Evident că, transportul cu vehicule comerciale de 3.5 tone nu poate fi interzis, însă poate fi reglementat, astfel încât acesta să nu mai ofere oportunități în detrimentul companiilor de transport cu vehicule de peste 5 tone.
Implementarea de tahograf digital va obliga șoferii de dube să respecte timpii de condus și odihnă (acesta fiind un plus pentru siguranța rutieră) și le va aduce o creștere salarială, deoarece angajații lor trebuie să se supună regulilor actuale de pe piața muncii în sectorul de transport din Franța.
Astfel, vor fi respectate toate criteriile concurenței loiale de pe piața liberă a Uniunii Europene, mai spun inițiatorii petiției.

sâmbătă, 4 martie 2017

Ferrara, camionagiu român amendat cu 11.000 de euro pentru că a încercat să falsifice datele cronotahografului

Peste 11.000 de euro amendă și 130 de puncte tăiate de pe permis, apoi reduse la maximul prevăzut de lege, adică 15. Aceasta este măsura Poliției municipale Terre Estensi, provincia Ferrara, care a descoperit în 23 februarie că transportatorul român, F.V., înlocuise prima foaie de înregistrare a cronotahografului, inserând una nouă. Lucru care permite, încălcând regulile, să se conducă un număr mai mare de ore și să se evite sancționările pentru nerespectarea orelor de odihnă.
Șoferul folosea un tahograf analogic.
În transporturile rutiere, un tahograf este un dispozitiv care înregistrează viteza autovehicululului, permițând verificarea respectării, de către conducătorul auto, a timpului de odihnă și de lucru și a restricțiilor de viteză.
Există și tahograful digital, un tahograf cu memorie care nu utilizează foi de înregistrare.
Principala diferență dintre tahografe analogice și cele digitale apare la modul de înregistrare. În timp ce tahografele analoage înregistrează activitățile conducătorilor auto, kilometrii parcurși și viteza cu care s-a circulat pe diagrame pe o perioadă de 24 de ore, cele digitale înregistrează activitățile conducătorilor auto în memoria tahografului, timp de minim 365 de zile, iar datele pot fi descărcate și prelucrate cu ajutorul unor cititoare atât de carduri cât și a datelor menținute în aparat.

Cum se calculeaza consumul la 100 de km

Pentru acest calcul, se foloseste o simpla formula matematica. 100 x a / b unde: a = cantitatea de combstibil din rezervor b = numarul de ...